Barajul Pecineagu
Barajul Pecineagu este situat pe cursul superior al râului Dâmboviţa, într-o depresiune dintre munţii Piatra Craiului şi munţii Iezer-Păpuşa. Este un baraj de anrocamente de 107 m înălţime. Lacul de acumulare Pecineagu, cu o suprafaţă de 182 ha şi un volum de 63,0 mil. mc, este utilizat pentru alimentări cu apă, producţie de energie hidroelectrică şi irigaţii. Biserica ”Buna Vestire”
Se află în Domneşti, iar vechea denumire este ”Cuvioasa Paraschiva”. Poarta bisericii ”Buna Vestire” este un monument arhitectonic remarcabil, realizat în anul 1828, de o frumuseţe deosebită, unicat în România.
Biserica Bohari
Este construită în 1641 sub domnia Voievodului Matei Basarab şi e ctitorită de jupânul Mitrea, Marele Sifar de Târgovişte. Pisania bisericii, scrisă în româneşte, oferă date privind anul construcţiei şi numele ctitorilor. Biserica ridicată de Mitrea Sufariu, probabil opera unor meşteri locali, este construită în formă de navă, din cărămidă şi var negru, pictată în frescă la interior. Din punct de vedere arhitectural, se înscrie tipicului arhitectural al secolului XVII.
Biserica ”Sfânta Treime”
Situată în centrul satului Corbi, este un monument de arhitectură religioasă – construit pe amplasamentul unor edificii ecleziastice ctitorite succesiv – potrivit pisaniei inscripţionate în piatră, din anul 1830. Decorul arhitectural se rezumă la două toruri paralele şi la coloanele prevăzute cu capiteluri, care susţin arcadele pridvorului. Pe lintoul de piatră al uşii de acces în lăcaş sunt încrustate motive ornamentale: o cruce încadrată de rozete şi semicercuri. Biserica – monument a fost dezafectată cultului în 1963, după sfinţirea lăcaşului de cult din apropiere. Dar din 1996 a fost înfiinţat în interiorul bisericii un muzeu cu: icoane vechi din lemn, odăjdii, cărţi, reviste şi documente bisericeşti, dar şi o expoziţie de artă populară tradiţională şi icoane pe sticlă.
Biserica de Lemn din Jupâneşti
Este declarată monument istoric şi reprezintă o culme a creaţiei meşterilor argeşeni, prin ampla şi variata sa decoraţie arhitecturală. Se află în partea de jos a satului, la 150 m de şosea şi a fost construită de către Necula Jupan Râmleanu, Popa Mihăilă şi Necula Grecu. Biserica a fost realizată în doua etape: în prima etapă a fost ridicată biserica propriu-zisă, iar peste câţiva ani s-a construit pridvorul şi clopotniţa. În anul 1892, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţare, biserica a fost declarată monument istoric. În biserică s-au păstrat hrisoave vechi şi alte obiecte care vorbesc despre trecutul istoric al satului Jupâneşti. Pentru preîntâmpinarea incendiilor, o lungă perioadă nu s-a dat voie să se facă slujbe religioase în această biserică, rămânând doar ca monument istoric.Casa memorială „Dinu Lipatti”
Este amplasată în satul Ciolceşti, comuna Leordeni. Dinu Lipatti (1917 – 1950), celebru pianist român, s-a născut la Bucureşti, într-o familie de muzicieni. A fost finul şi elevul marelui compozitor român George Enescu. Strălucita sa carieră a fost întreruptă la doar 33 de ani, de o boală nemiloasă. Casa memorială a fost deschisă în anul 1985 într-o casă construită între 1938 şi 1942, în stil neoromânesc, de către tatăl marelui pianist Dinu Lipatti. Aici sunt locurile iubite ale copilăriei şi adolescenţei, unde Dinu Lipatti şi-a petrecut vacanţele şi clipele de răgaz. Prin intermediul documentelor, fotografiilor şi obiectelor ce i-au aparţinut, donate muzeului de către fratele pianistului, ambasadorul Valentin Lipatti, s-au ilustrat momentele unei cariere muzicale strălucite. Dintre obiectele expuse menţionăm pianul Bechstein, bustul din bronz al lui Dinu Lipatti, opera sculptorului Ion IrimescuCasa memorială „George Topârceanu”
Casa memorială a marelui poet român George Topârceanu (1886 – 1937) este situată la 6 km de municipiul Câmpulung. În interiorul edificiului, amplasat în imediata apropiere a mânăstirii Nămăeşti, sunt expuse obiecte şi documente ce ilustrează viaţa şi activitatea autorului „Baladei chiriaşului grăbit” şi a altor numeroase opere literare de excepţie.Casa memorială „Liviu Rebreanu”
Este situată în satul Valea Mare – Podgoria. Casa, construcţie în stil tradiţional muscelean, este aşezată la poalele unor dealuri împădurite cu stejari. Aici şi-a petrecut marele romancier ultimii 14 ani de viaţă. Aici a scris romanul „Răscoala”, inspirat fiind de realităţile satelor din sudul Argeşului, romanul „Amândoi”, precum şi fragmente din „Ion”. Înmormântat în cimitirul Valea Mare – Podgoria, Rebreanu a fost deshumat ulterior şi mutat în cimitirul Belu din Bucureşti, lângă cei mai mari creatori ai literaturii române, Eminescu şi Caragiale.Castrul roman Jidava
La 4 km sud de Câmpulung, în localitatea Schitu-Goleşti, se află ruinele castrului roman Jidava, considerat cel mai important castru roman de pe „Limes Transalutanus” (fosta graniţă fortificată dintre teritoriul cucerit de romani şi dacii liberi). Cercetările arheologice, efectuate fără întrerupere din 1962, au scos la iveală o parte a construcţiilor din interiorul castrului şi zidul de incintă. După descoperire, zidurile au fost consolidate, iar cel de incintă de pe latura de sud a fost supraînălţat, refăcându-se turnul de curtină. A fost reconstituit şi „hypocaustum-ul”(sistem de încălzire) din „praetorium”(clădirea comandantului). În incinta castrului este organizată o expoziţie permanentă cu obiecte găsite în timpul cercetărilor arheologice.Centrul de cultură „I. C. BRĂTIANU”
În apropiere de Piteşti, la Ştefăneşti, se află Casa Brătienilor, numită „Florica” – în memoria fiicei lui I. C. Brătianu, trecută de tânără în nefiinţă. „Mecca liberalilor”, conacul de la Florica a intrat în istorie şi merită vizitat de orice iubitor al trecutului poporului român; o vizită aici este o întâlnire cu istoria însăşi. Dominând cu autoritate viaţa politică a României timp de două decenii, Ion I. C. Brătianu a fost una dintre cele mai complexe şi controversate personalităţi ale istoriei naţionale. Dintre membrii familiei Brătianu care au trăit la conacul de la Florica trebuie amintiţi Ion C. Brătianu, Ion I. C. Brătianu, Dinu Brătianu şi Vintilă Brătianu. În vecinătatea casei, în parcul “Florica” se află grupul statuar “La Vulturi” (sculptor Iosef Mestrovic), coloana de piatră de factură antică, greco-romană şi crucea de altar a bisericii de lemn din Albac (1746). Parcul dendrologic de la Florica păstrează exemplarele deosebite a patru specii de arbori-monument al naturii şi peste trei sute de asociaţii florale şi arhitecturi dendrologice. Din punct de vedere muzeologic, acest parc reprezintă zona de protecţie a ansamblului arhitectural de stil neoromânesc, ridicat de arhitectul Petre Antonescu şi de familia Brătianu la poalele acestui deal din Piemontul Cândeştilor. În imediata vecinătate a conacului de la Florica se află Capela familiei Brătianu, ctitorită în anul 1898 cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”. De-a lungul timpului au fost înmormântaţi aici I.C. Brătianu, Ionel Brătianu, Vintilă Brătianu. Dinu şi Gheorghe Brătianu, morţi în închisoarea comunistă de la Sighetul Marmaţiei, au fost şi ei aduşi peste ani în capela de la Florica. În vilă se află Biblioteca suspendată, cea mai importantă bibliotecă particulară din România.Cetatea Oratea
Cetatea Oratea, aşezată pe dealul cu acelaşi nume, a fost construită în anul 1212 de cavalerii teutoni, la îndemnul regelui Andrei al II-lea al Ungariei. Acesta a cerut cavalerilor teutoni, care se retrăgeau spre vestul Europei, după luptele purtate în locurile sfinte, să participe la apărarea hotarelor Ţării Bârsei împotriva năvălirilor triburilor migratoare ale cumanilor. În acest scop le-a acordat dreptul de a ridica în zonă cetăţi şi oraşe. Teutonii au căutat să-şi extindă stăpânirea şi peste Carpaţi, zidind astfel cetatea Oratea, puternic post de pază al trecătorii Branului.Cheile Brusturetului
Dincolo de Gâlgoaie încep Cheile Brusteretului, un complex carstic mai puţin spectaculos, alcătuit din Cheile propriu-zise ale Brusturetului, Cheia Lungă şi Cheia Strâmtă.Cheile Dâmbovicioarei
Dâmbovicioara, cel mai important afluent al Dâmboviţei din arealul montan al Munţilor Piatra Craiului, izvorăşte de pe versantul sudic al Vârfului La Om (2230 m) şi străbate aproape transversal culoarul Rucăr - Bran pe o direcţie generală nord-sud, vărsându-se în Dâmboviţa, pe partea dreaptă a acesteia, în aval de comuna Dâmbovicioara. Cheile Dâmbovicioarei sunt o componentă însemnată a celui mai mare complex de chei din ţară (cel axat pe Dâmboviţa şi afluenţii săi), care însumează peste 20 de chei, cu o lungime totală de peste 30 km. Adâncirea pârâului Dâmbovicioara în calcarele jurasice ale Pietrei Craiului a generat un sector de chei lung de peste 8 km, cu aspectul unui veritabil canion, tăiat în stiva de roci a podurilor calcaroase din partea terminală a masivului. Cheile sunt de origine epigenetică, întrucât râul s-a adâncit iniţial în formaţiuni sedimentare mai puţin dure (gresii, conglomerate), iar când a ajuns la nivelul calcarelor şi-a continuat eroziunea, generând respectivele sectoare înguste ale văilor. Cheile propriu-zise ale Dâmbovicioarei, săpate pe o lungime de aproximativ 2 km în podul calcaros dintre depresiunile Dâmbovicioara şi Podu Dâmboviţei, se remarcă printr-un aspect monumental, datorită pereţilor verticali sau chiar aplecaţi peste albie, cu înălţimi ce depăşesc în unele locuri 200 m. Pe suprafaţa pereţilor se poate observa stratificaţia calcarelor jurasice cenuşii-alb-lucioase, dispuse în bancuri groase, la partea inferioară, şi calcarele albe (cretice inferioare), în plăci, de la partea superioară. Modelarea acestui tip de roci a generat în cadrul cheilor un relief calcaros de suprafaţă, reprezentat prin turnuri, stânci ascuţite, pereţi verticali, în multe locuri surplombaţi, completat de un relief carstic subteran, reprezentat în principal din peşteri. Astfel, în bazinul hidrografic al Dâmbovicioarei se găsesc circa 50 de peşteri, cele mai importante fiind Dâmbovicioara, Peştera de la Gura Defileului, Peştera Labirintului, etc. Aspectele de amănunt ale morfologiei cheilor sunt completate de limbile de grohotiş, care coboară din micile culoare nivale situate la partea superioară a versanţilor până în apropierea talvegului, de mici polite structurale şi de un bogat microrelief rezidual. Mai în amonte, la confluenţa cu Valea Muierii, se taie o cheie îngustă şi aproape inaccesibilă, în care elementul ce se impune este succesiunea de cascade, după care urmează un pasaj deosebit, cel numit La Gâlgoaie, unde apa iese cu mare viteză din munte şi se varsă imediat în Dâmbovicioara. Cheile Vâlsanului
Pentru amatorii de drumeţii montane, Cheile Vâlsanului constiuie o adevărată atracţie, oferind turiştilor pe parcursul a aproximativ 15 km peisaje de o frumuseţe sălbatică. La ieşirea din Cheile Vâlsanului, spre amonte, este o poiană însorită, unde în fiecare an nenumăraţi turişti îşi instalează corturile pe perioada concediilor. Urcând spre Vâlsan, găsiţi un baraj hidroenergetic, care comunică printr-un canal subteran impresionant cu Barajul Vidraru. Cei care sunt împătimiţi ai excursiilor montane, îşi pot continua drumul până la Vârful Moldoveanu. Conacul familiei Bălăceanu – Stolnici
Pornind din Piteşti, pe DN 65, se ajunge în localitatea Lunca Corbului şi de aici, mergând spre sud, pe DJ 679, se ajunge la Stolnici, comună în care se află Ansamblul conacului familiei Bălăceanu – Stolnici, construit la începutul secolului al XIX-lea. Din ansamblu mai fac parte: biserica, zidul de incintă şi anexele, toate monumente aflate în patrimoniul cultural naţional. Familia boierească Bălăceanu a jucat un rol important în istoria Ţării Româneşti în epoca feudală şi modernă. La Stolnici, Lunca Corbului şi Mârghia, căluşul (cunoscut dans popular românesc) are tradiţii vechi, fiind specific satelor din zona de câmpie. Căluşarii merg din sat în sat, din curte în curte şi desfăşoară un joc foarte rapid şi fac incantaţii împotriva farmecelor. În anul 1935, căluşarii din această zonă au dus faima României peste hotare, cucerind laurii concursului internaţional de la Londra. Astăzi există ansambluri de căluşari în toate aceste localităţi, iar la sărbătoarea religioasă a Înălţării Domnului Iisus Hristos are loc, la Stolnici, Festivalul judeţean al formaţiilor de căluşari.
Conacul familiei Perticari - Davila
În centrul comunei Izvoru, situată pe drumul ce leagă municipiul Piteşti de oraşul Alexandria, se află Conacul familiei Perticari – Davila. Complexul de clădiri este amplasat în mijlocul unui frumos parc, amenajat încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Conacul a fost construit în anul 1927 de către generalul Ioan Perticari şi soţia sa, Elena, fiica generalului Carol Davila. Complexul a constituit un adevărat centru cultural şi social, atât la nivel regional, cât şi naţional, prin eforturile proprietarilor înfiinţându-se în zonă spitale, şcoli, grădiniţă, cantină pentru săraci, şcoală de arte şi meserii. Numele conacului este cunoscut şi pentru faptul că aici, Carol al II-lea, viitor rege al României, a fost introdus în arta mânuirii armelor de către generalul Perticari.
Lacul Învârtita
Se află în comuna Nucşoara. Are o suprafaţă de 2,2 ha, se gaseste in regiunea muscelelor subcarpatice dintre raurile Braet si Doamnei si reprezinta cel mai mare lac format pe gips. Lacul s-a format intr-o dolina pe gips, pe la sfarsitul secolului XIX. Acest tip de lacuri este extrem de rar in Romania.Cula Drugănescu
Culele sunt mărturii ale simţului artistic şi ale îndemânării meşterilor, care au preluat elemente din arhitectura caselor boiereşti şi au ştiut să le contopească cu trăsăturile casei ţărăneşti, într-o sinteză originală. Clădiri înalte, cu ziduri văruite şi străpunse de metereze, mici cetăţi croite pentru nevoile unei familii, culele îşi trag numele de la turcescul „kule“ care înseamnă „turn“. Cula de la Retevoieşti a aparţinut familiei Drugănescu, fiind construită în 1832. Această culă nu are cerdac şi a fost construită pe trei nivele, cu pictură exterioară colorată.
Mânăstirea Cetăţuia
Mănăstirea Cetăţuia este situată în com. Cetăţeni, jud. Argeş, la 20 km SE de Câmpulung şi 47 km N de Târgovişte. Este clădită pe vârful unei stânci şi atribuită de tradiţie sec. XIII-XIV. Biserica în stâncă, mică şi cu fragmente de pictură (sec. XIV), a fost refăcută în 1859,1915-1916; în vecinătate, se află urme ale unei vetre de tip urban, cu două biserici datând din sec. XIII, factor activ în consolidarea voievodatului Ţării Româneşti. Mânăstirea „Corbii de Piatră”
Este un ansamblu parţial rupestru, care datează din secolul al XIV-lea. Situată la 400 m de centrul comunei Corbi, pe malul stâng al Râului Doamnei, biserica rupestră de la Corbii de Piatră a fost săpată în peretele masiv de stâncă, înalt de circa 30 m şi lung de 14,5 m. Prima atestare documentară este la 23 iunie 1512, dar există informaţii certe conform cărora biserica ar fi existat şi înainte de această dată. La 23 iunie 1512, monahia Magdalina – în mirenie Muşa, fiică şi soţie de boier, proprietară ereditară a moşiei de la Corbi - (re)înfiinţează Mânăstirea de la Corbii de Piatră. Sfântul lăcaş a primit hramul ”Adormirea Maicii Domnului” şi a fost închinată domnitorului Neagoe Basarab; astfel, locaşul capătă încă de la (re)înfiinţare statutul de monastire domnească. Este şi prima mânăstire de călugăriţe atestată documentar la noi în ţară. În 1882, în timpul slujbei de Înviere, peretele vestic al naosului s-a surpat, nerănind pe nimeni. În vara aceluiaşi an, credincioşii au adus nişte meşteri italieni cioplitori în piatră de la Albeştii de Argeş pentru a reconstrui peretele surpat. Biserica este deosebit de valoroasă, nu numai prin felul în care a fost implantată în stâncă, ci şi prin pictura care o împodobeşte, despre care specialiştii afirmă că este în cea mai pură tradiţie bizantină, datând din secolul al XIV-lea. Sfântul lăcaş era cunoscut în vechime sub numele de ”Schitul din Jghiab”. Deasupra peretelui vestic al bisericii rupestre este amplasată o cruce de tip latin cu capitel piramidal detaşabil. La aproximativ 280 m de biserică se află piatra şi stânca haiducului corbean Zdrelea.Mânăstirea Glavacioc
Mânăstirea Glavacioc, citată documentar în anul 1441, se află în comuna Ştefan cel Mare, la circa 64 km sud-est de municipiul Piteşti. În perioada 1482 – 1495, voievodul Vlad Călugărul a refăcut ansamblul feudal Glavacioc, utilizându-l şi ca reşedinţă domnească. Modificări ale construcţiei au survenit şi în timpul domniei altor vestiţi voievozi valahi, între care Mircea cel Bătrân, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, Petru Cercel şi Constantin Brâncoveanu. Mânăstirea a fost transformată radical, fără nici o asemănare cu proiectul original, de paharnicul Constantin Foca (1841 – 1844). Casa Domnească datează din secolul al XVII-lea. Din ansamblu mai fac parte: chiliile (secolul al XVI-lea), clădirile monastice (1841 – 1842), turnul clopotniţă (mijlocul secolului al XVI-lea, refăcut în anul 1829) şi zidul de incintă (secolul al XIV-lea, al XV-lea, refăcut în secolul al XIX-lea). Biserica de mir datează din anul 1861. În Casa Domnească este organizată o expoziţie muzeală cu obiecte descoperite pe aceste locuri din antichitate şi evul mediu, dar şi cărţi vechi româneşti. Biserica deţine şi numeroase piese sculptate în lemn şi piatră.Mânăstirea Nămăeşti
Ascunsă într-o stâncă, la altitudinea de 765 m, este situată într-o zonă cu străvechi urme istorice, de un pitoresc deosebit. Aşezată la 5 km nord-est de Câmpulung, biserica este în întregime săpată în stâncă de mâini necunoscute, în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Nu se cunosc date exacte privind întemeierea schitului, dar legende transmise oral, din moşi-strămoşi, în satul Nămăeşti, pomenesc şi numele domnitorului Negru Vodă. Pe pereţii bisericii se pot vedea picturi murale neîndemânatic realizate, cu figuri de sfinţi, şterse în pridvorul sudic. Interiorul este nepictat, cu icoane atârnate pe pereţi. Aici se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, atribuită de tradiţie Evanghelistului Luca, înrămată în argint la 1798 şi litografiată în 1871 de Maior Papazogeu. Tot aici se găsesc hrisoave din anii 1542 şi 1572, cărţi vechi, o cruce veche din 1601, ridicată lângă turlă de Radu Postelnicu, precum şi ateliere de covoare şi macrameuri. În afara bisericii, lângă peretele stâncos, se află mormintele unor preoţi care au slujit în secolele al XIX-lea şi al XX-lea în biserica mânăstirii.Mănăstirea Robaia
Se află în comuna Muşăteşti, la o distanţă de 25 de kilometri nord-est de Curtea de Argeş şi este o vatră de sihăstrie atestată documentar încă din secolul al XIV-lea. Numele de Robaia provine de la un atac al turcilor care au intrat în această biserică şi au luat oamenii robi în noaptea de Înviere. Din documentele vremii aflăm următoarele informaţii despre acest lăcaş de cult: prima biserică din lemn este atribuită banului Armega, iar biserica din piatră construita de Sava Sufaru în anul 1644 a fost restaurată de Episcopul Iosif I al Argeşului. Pustiită de vreme, aceasta a fost refăcută între anii 1843-1868 de către Teodosie, Visarion şi Naum monahul. Au mai avut loc câteva renovări şi refaceri ale picturii, care rămâne una dintre cele mai frumoase picturi din Muntenia. Biserica a fost repictată în anii 1848, 1901 şi 1951. Cum am amintit sumar, pe locul unei biserici de lemn ctitorite de către banul Armega, în secolul al XVI-lea, s-a înălţat, prin osârdia unui Sava din Furduiesti şi a soţiei sale, Livera, înainte de anul 1644, o biserică de zid, în jurul căreia s-a înjghebat aşezământul monahal de la Robaia. Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a aşezământului, a dăinuit peste veacuri, prin grija episcopului cărturar Iosif I al Argeşului cât şi a stareţilor obştii şi a arhiereului Nichita Duma, care au consolidat-o, i-au adăugat pridvorul în anul 1857 şi au înzestrat-o cu: chilii, clopotniţă - în 1857 - şi stăreţie - în 1935. Mănăstirea a servit drept chinovie pentru ultimii ani de viaţă ai pictorului Pârvu Mutu, împătimitul de frumos veşnicit în scenele pictate prin atâtea lăcaşuri de adâncă simţire românească. Trecând la monahism - sub numele Pafnutie - s-a stins în anul 1735, cu dorinţa sa cea din urmă de a fi înhumat în vatra de nemurire a Robăii. Aşezământul monahal de la Robaia a renăscut, prin grija episcopului ctitor Calinic Argeşeanul, îmbogăţindu-se, în ultimii ani, cu: clădirea chiliilor, cu noua stăreţie, cu podoaba înnoită a picturii murale din biserică şi cu mobilier de cult dăltuit în lemn. La Mănăstirea Robaia îşi petrec viaţa de obşte, într-o restrânsă comunitate monahală, 25 de surori şi călugăriţe, călăuzite de maica Petronia, stareţa aşezării mânăstireşti. Surorile şi măicuţele îndrumă vizitatorii, cu o dulce dojană, să postească şi să se roage. Străinii sunt invitaţi să bea apă de la izvorul vindecător. Atât călugăriţele, cât şi sătenii povestesc despre nenumărate cazuri de vindecări, ceea ce a răspândit în tot ţinutul faima acelui izvor. Monumentul eroilor de la Mateiaş
La 11 km de Câmpulung, pe drumul către Dragoslavele, se înalţă Monumentul eroilor de la Mateiaş, ridicat în 1916, construcţie amplă care cinsteşte memoria soldaşilor români căzuţi în luptele din zonă, în primul război mondial. Este format dintr-un mausoleu, un muzeu istorico-militar (având o formulă expoziţională unică în România, redând într-o manieră specifică luptele purtate în ţara noastră la sfârşitul anului 1916), un basorelief cu o cupă din piatră de Albeşti, în care arde o flacără veşnică în amintirea celor care s-au jertfit pentru făurirea unităţii naţionale, un turn cu scară interioară, un loc pentru depunerea osemintelor şi interesante diorame cu scene de front. Muzeul Etnografic şi de Artă Populară din Domneşti
Deţine o colecţie de peste 1000 de obiecte donate de locuitorii comunei. Descrierea muzeului: Prima încăpere cucereşte interesul vizitatorilor cu frumoasele costume populare specifice zonei, din care nu lipsesc costumul alb de mireasă, dar şi cel pe fond albastru. Dintre obiectele de port popular sunt expuse: marama ţesută din fire subţiri de borangic, cămaşa mocănească – specifică păstorilor domnişani, fota albă de mireasă, precum şi o fotă bătrânească de la sfârşitul secolului al XIX-lea. A doua încăpere este rezervată uneltelor legate de ocupaţiile tradiţionale: păstoritul, pomicultura, prelucrarea lemnului şi ”industria casnică”. În această cameră organizatorii s-au străduit să prezinte atât unelte specifice, cât şi produse ale muncii localnicilor. De exemplu, ”gluga”, obiect de port, dar şi pentru transportul hranei la câmp, confecţionată din capetele dimiei albe, cu ciucurii pe care să se scurgă apa pe timp de ploaie; este o piesă de valoare a muzeului – foarte rar întâlnită în zilele noastre. Dintre uneltele ”industriei casnice” se găsesc: sucala, vârtelniţa, spata, piepteni pentru lână, furcile de tors. Ultima încăpere, camera de locuit, ornamentată cu frumoase chilimuri locale, plocade, cu leagăn de copii agăţat de tavan, cu sobă cu olane, ne conduce cu ani în urmă în casa unui păstor de prin părţile locului.Muzeul satului Muşăteşti
În Muzeul etnografic al Muşăteştilor se află expuse obiecte şi ustensile casnice şi gospodăreşti, ţesături de interior, cusături, piese de port popular tradiţional, obiecte legate de datini şi obiceiuri locale etc., multe dintre ele fiind piese de artă populară de o deosebită valoare. În atelierele olarilor se pot vedea tipuri vechi, locale, de vase cum sunt: fiertura, parnaia, oala cu baieră, codana (oala mare de untură), oalele de moţi, etc., ce-şi menţin până azi formele lor tradiţionale.
Muzeul sătesc Galeş
Muzeul Etnografic a fost înfiinţat încă din 1976 în centrul actual al satului Galeş, fiind organizat într-o clădire proprie, în stil argeşean, ridicată prin mijloace şi muncă benevolă de către săteni, la stăruinţa învăţătorului emerit Florea State. Casa Muzeu a fost concepută special cu această destinaţie pentru a rămâne ca un model de casă ţărănească din Galeşul secolelor XIX – XX. Clădirea este din bârne de lemn pe o temelie de piatră, cu etaj cu sală. La primul nivel, casa este compusă din şase camere cu trecere una într-alta, cu pereţii albi, văruiţi şi tavane din podină de fag bătută pe grinzi aparente din lemn. Dintre aceste 6 camere cu ferestre pe toate cele patru laturi ale casei, două sunt amenajate cu de-amănuntul ca şi odăile de altădată ale satului. Una este„odaia cu corlon"- bucătăria ţărănească de altădată, cu icoana în perete , la răsărit, cu pământ pe jos, cu masă de lemn, scaune, străchini de pământ , tronul de mălai. Cealaltă este „odaia de dormit" sau „iatacul" pardosită cu scândură, cu icoană în perete, crucea şi oala cu busuioc pe masă; aici vizitatorul descoperă patul tare de scândură, lada de zestre, acoperite cu frumoase ţesături colorate de lână precum şi copăiţa atârnată de tavan. Celelalte patru camere conţin exponatele strânse din gospodăriile oamenilor din sat oglindind atât portul cât şi îndeletnicirile locuitorilor Galeşului. În camera mare se pot găsi expuse mai multe costume bărbăteşti şi femeieşti lucrate în casă, „chilimuri" şi prosoape ţărăneşti.Parcul dendrologic Mihăeşti
Amenajare dendrologică şi peisagistică de excepţie, operă a ilustrului iniţiator de rezervaţii naturale naţionale ing. Iuliu Moldovan,al cărui bust este amplasat în zona centrală a parcului. Lucrările de amenajare au început în perioada 1895 – 1901 ,iar în 1935 se crează partea dendrologică.De partea peisagistică a parcului se ocupă arhitectul Rech Brun. Aici vegetează specii arbustive şi arboricole de mare valoare ştiinţifică: stejar roşu, pin, gorun, arborele pagodelor, ienupar de Virginia, gutuiul japonez, molidul argintiu, bradul grecesc, bradul de Caucaz, bradul de California, chiparosul de California, laricele japonez, duglasul, tisa, arborele de chinină din Carolina, arborele lalea, arborele de plută, liliacul chinezesc, glicina chinezească etc. Parcul se întinde pe o suprafaţă de 65 ha şi este inclus în lista ariilor protejate de interes local.Parcul Naţional Piatra Craiului
Masivul Piatra Craiului a devenit rezervaţie naturală în 28 martie 1938 (Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 645). Consiliul de Miniştri a luat această decizie "datorită caracterului unic al masivului unde se găsesc specii rare ca Dianthus callizonus, Hesperis nivea, Minuatia transilvanica, Leontopodium alpinum,ca şi datorită frumuseţii peisajului". În 1938, când rezervaţia naturală a fost înfiinţată, au fost luate în considerare numai 440 ha. În 1972, această suprafaţă a crescut la 900 ha, iar astăzi, zona de conservare specială acoperă o suprafaţă de 4879ha, zona de parc naţional ocupând cca. 9894 ha. În 1952 (anul în care a fost înregistrat primul amenajament silvic pentru zona Pietrei Craiului), în jur de 17.2% din suprafaţa totală a masivului a fost luată în considerare pentru conservare. În anul 1990 Piatra Craiului este declarat parc naţional prin Ordinul 7 al Ministerului Agriculturii de la acea vreme, alături de alte 12 parcuri din România. Începând din anul 1999, odată cu demararea Proiectului Managementul Conservării Biodiversităţii se constituie şi administraţia parcului. Scopul desemnării Masivului Piatra Craiului ca şi parc naţional este acela de a asigura conservarea biodiversităţii şi a peisajului, a speciilor valoroase, promovarea şi încurajarea turismului, conştientizarea şi educarea publicului în spiritul protejării naturii şi a valorilor sale. Parcul Naţional Piatra Craiului este situat în Carpaţii Meridionali incluzând Creasta Pietrei Craiului în totalitate şi spaţii din culoarele intramontane limitrofe, Rucăr-Bran şi Rucăr-Zărneşti. Se extinde pe raza judeţelor Braşov şi Argeş, incluzând suprafeţe aparţinând localităţilor Zărneşti, Moeciu (satele Măgura şi Peştera), Bran, Rucăr şi Dâmbovicioara. Suprafaţa totală a Parcului Naţional Piatra Craiului este de 14773 ha, din care 7806 ha în judeţul Braşov şi 6967 ha în judeţul Argeş. În interiorul parcului este prevăzută o zonă de conservare specială, în suprafaţă de 4879ha (Braşov 2624ha, Argeş 2255ha), din care rezervaţie ştiinţifică 683ha (BV 443ha, AG 240ha). Zona de conservare specială mai include şi alte 4 zone carstice, şi anume Cheile Zărneştilor (Prăpastiile Zărneştilor) în judeţul Braşov şi Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Brusturetului şi Cheile Dâmboviţei, situate în judeţul Argeş, precum şi o arie de protecţie cu caracter de monument al naturii totalizând 1.5 ha (Peştera Liliecilor). În interiorul zonei de conservare specială se află şi zona în care păşunatul este interzis, cu o suprafaţă de 1189 ha. Restul suprafeţei de 9894ha (Braşov 5182ha, Argeş 4712ha) constituie zona de parc naţional.Peştera Dâmbovicioara
Peştera Dâmbovicioara este situată în zona carstică a culoarului Rucăr - Bran, una din cele mai dezvoltate din ţară. S-a format în calcarele de vârstă jurasică ale Masivului Piatra Craiului, datorită acţiunii apelor pârâului Dâmbovicioarei, a cărui vale se găseşte la câţiva metri în aval. Este lesne accesibilă turiştilor, fiind amplasată chiar în apropierea şoselei care străbate aceste chei. Lungă de peste 250 m, peştera are aspectul unei galerii puţin ramificate, cu un traseu uşor ascendent şi poate fi străbătută lejer, având plafonul mai înalt decât statura omului (cca 2 m).Interiorul oferă condiţii optime de vizitare, datorită unui curent de aer care demonstrează existenţa a încă unei comunicări cu exteriorul. Temperatura oscilează în jurul valorilor de 10 – 12º C, iar umiditatea este potrivită. Fauna caracteristică unor asemenea forme carstice este relativ săracă, dar în peşteră au fost găsite resturile fosile ale ursului de peşteră (Ursus spelaeus).Peştera Dâmbovicioara este cunoscută încă înainte de anul 1579 şi este atestată documentar din timpul voievodului Mihnea Turcitul. Cercetările recente au dus la descoperirea unei noi galerii, neintroduse încă în circuitul de vizitareRezervaţia de grupuri statuare de pe Dealul Sasului
În apropierea localităţii Podu Dâmboviţei, pe Dealul Sasului sau Oratei (după denumirea veche), se află casa dramaturgului Paul Everac, alături de care se găseşte un teatru de vară şi o rezervaţie de busturi din piatră.Ruinele Bisericii San Nicoara Curtea de Arges
Biserica San Nicoara sau “Biserica Sf. Nicolae cel Mic”, cum o mai numeau localnicii, pentru a o deosebi de cea domneasca, a fost cladita pe un platou inalt, probabil impreuna cu prima curte domneasca, pe la sfarsitul secolului al XIV-lea, respectiv inceputul secolului al XV-lea. Arhitectura este tipica pentru receptia artei bizantine in Balcani, asa cum este ea reprezentata de cetatea Severinului. Planul acestui edificiu de mici dimensiuni este un dreptunghi compartimentat in pronaos si naos, incheiat in partea estica cu o absida semicirculara. Aceasta este insotita de doua absidiole pentru pastoforii. Se spune ca ar fi fost ctitorita chiar de vestita Doamna Clara, mama voievodului Vlaicu-Voda. Aici isi avea asezarea, candva, Episcopia catolica. Turnul inalt, care domina asezarea, era folosit si ca foisor de foc si post de observasie, intre el si turnul-donjon al Cetatii Poienari existand un sistem de comunicare la distanta. De aici, prin intermediul unor faclii aprinse, era semnalizata apropierea dusmanilor catre ultimul refugiu al domnilor romani, aflat la 25 de kilometri departare. in vremurile indepartate exista un tunel, care astazi este accesibil numai pana la jumatate, de acces intre acest edificiu si Biserica Domneasca, ce trece pe sub drumul ce le desparte, soseaua de legatura Pitesti-Curtea de Arges-Transfagarasan.Schitul Brădet
Este un monument istoric datând probabil de la jumătatea secolului al XIV-lea. Prin materialele şi tehnica de construcţie (cărămidă şi piatră brută), aminteşte de Biserica Domnească din Curtea de Argeş. Pictura interioară a fost restaurată în anul 1761. Schitul Brădet este una dintre cele mai vechi monumente de artă românească medievală, considerată o capodoperă artistică, ctitoria lui Mircea cel Bătrân. Staţiunea balneoclimaterică Bădeşti
Situată la circa 60 km sud de Piteşti, pe raza comunei Bârla, staţiunea balneoclimaterică Bădeşti dispune de aparatură de tratament modernă, instalaţii pentru electroterapie, băi calde cu apă minerală etc., indicate pentru tratarea afecţiunilor reumatismale, a celor neurologice periferice, a afecţiunilor aparatului locomotor
Staţiunea balneo-climaterică Brădet
Staţiunea balneo-climaterică Brădet este situată la 624 m altitudine, pe cursul superior al râului Vâlsan, în depresiunea Brădetu. Factori balneari: ape minerale sulfuroase, clorurate, sodice, hipotone. Înca din 1888 a fost descoperit primul izvor de ape minerale, cunoscut sub numele de Puturosul (astăzi sunt cunoscute şapte izvoare). Efectul benefic al acestor ape minerale în tratamentul afecţiunilor renale, hepatice, gastrice, metabolice, reumatice este bine cunoscut şi utilizat în cadrul tratamentelor de recuperare fizioterapeutică care se efectuează în spitalul Brădet.
Staţiunea balneoclimaterică Bughea de Sus
Este situată la 590 m altitudine, la poalele de sud-est ale munţilor Iezer şi are activitate sezonieră. Factori balneari: ape minerale sulfuroase, clorurate, unele iodurate, sodice, hipotone. Complexul balnear Măgura, situat la 5 km de Câmpulung, în localitatea Bughea de Sus, dispune de 80 de locuri de cazare, precum şi de restaurant, terasă, bar de zi. Acest complex este baza de tratament pentru următoarele afecţiuni: gastrice, biliare, respiratorii, forme de tuberculoză neevolutivă şi emfizem pulmonar, afecţiuni reumatice (reumatismul Soklski Boullard, artrita infecţioasă secundară, poliartrita cronică evolutivă şi spondilita, artroza, reumatismul extraarticular), afecţiuni ginecologice (infecţii genital cornice, sterilitate, amenoree).
